Recunosc. Mi-e tare greu sa scriu constant in blog. Serviciul imi ia mai tot timpul. Tot ce pot promite e ca nu voi abandona, si ca ma voi stradui ca daca tot ajung rar, macar sa aduc noutati, creatii, idei ingenioase si rapide.
Prajitura "Figaro" e tocmai o astfel de reteta. De facut la o sarbatoare care vine pe fuga si trece in galop.
Asadar, sa-l cunoastem pe Figaro. Nu cel din opera, ci prajitura.
Prajitura "Figaro"
Pentru blat
100 gr ciocolata 55-75% cacao
100 ml frisca nebatuta sau 80 gr unt si 30 ml lapte
2 linguri de cacao
2 oua
3 linguri de zahar
1 plic de zahar vanilat
1 plic praf copt
350 gr faina
Pentru crema
200 gr ciocolata alba
300 ml frisca
30 gr unt
60 ml lichior de cocos sau pina colada
Pentru decor
400 gr nuci sau bomboane Raffaello
Cum se face?
1. Blatul: rupe ciocolata in bucati, adauga frisca, sau untul si laptele si lasa pe bain marie pana s-a topit ciocolata; apoi adauga unul cate unul ouale, apoi zaharul, praful de copt, zaharul vanilat si la sfarsit faina; trebuie sa obtii o coca mai consistenta, dar fluida, din care vei coace 2 foi in tava;
2. Crema alba: rupe ciocolata alba in bucati si pune-o pe bain marie impreuna cu untul si pina colada sau lichiorul de cocos; dupa ce s-a topit, adaug-o doar calduta in frisca batuta spuma tare.
3. umple foile si pune de-asupra un strat de crema; peste crema aseaza bomboanele sau "nucile" si decoreaza cu ciocolata amaruie topita.
Tort Mousse-Tiramisu cu jeleu de dulceata de portocale si nuci caramelizate
Un tort cu dedicatie. Nu l-as fi postat aici. Il consider nereusit ca aspect. Insa pentru ca prietene dragi mi l-au cerut pentru a-l incerca, iata si reteta.
In special dedic reteta de mai jos lui Voleurs des Reves. Sa iti reuseasca si sa aveti o seara superba tu si cei dragi ai tai. :)
Si nu va pot lasa asa. Pentru cine vrea si o portie de visare pe langa o inghititura dulce de tort, va las si povestea Reginei Noptii pe care o gasiti aici:
Poveste scrisa si publicata de Lacrima A. poveste inspirata din mitologia filipineza
A fost o data ca niciodata un tanar foarte bogat. Atat de bogat incat zice-se ar fi putut construi din bijuteriile pe care le avea un pod de la palatul sau si pana la luna, iar din banii sai ar fi putut imbraca in aur tot globul pamantesc.
Si traia acest tanar intr-un lux fara de margini, din petreceri in petreceri, in compania femeilor frumoase, bogate ca si el. Nici nu simtea omul nostru cum i-au trecut anii. Dar a simtit intr-o zi ca a venit vremea sa se aseze la casa lui. Si nu si-a dorit o fata din cele cu care petrecuse ani in sir in petreceri pline de stralucire. Voia o fata simpla, dar care sa-l iubeasca. (citeste mai departe...)
*****
Tort Mousse-Tiramisu cu jeleu de dulceata de portocale si nuci caramelizate
Ingrediente:
250 gr piscoturi Savoiardi
100 ml rom
300 gr dulceata portocale
750 ml frisca
3 banane mari
100 gr miez de nuca jumatati
400 gr ciocolata 55% cacao
3 plicuri gelatina
5 linguri de zahar
1 lingura de esenta de portocale
3 plicuri zahar vanilat
2 linguri de lapte
Cum se face?
1. Pe fundul unei forme de tort de diametru 36 cm puneti piscoturile. Stropiti-le bine cu rom (daca vor servi din tort si copii, faceti un sirop din 5 linguri de zahar si 5 de apa si diluati romul).;
2. puneti un pliculet de gelatina la inmuiat in apa rece si cand s-a intarit il topiti pe bain marie si il veti adauga in ganache-ul de ciocolata facut ca la punctul 3;
3. topiti 300 gr ciocolata pe aburi cu 2 linguri de unt, 2 linguri de lapte; adaugati gelatina si lasati deoparte pana cand bateti usor frisca, pana capata o consistenta de smantana usor lichida, apoi adaugati ciocolata; amestecati putin si lasati-o la temperatura camerei pana veti monta tortul;
4. faceti un sirop din 5 linguri de zahar si 5 linguri de apa si fierbeti-l pana dispare spuma; cand s-a racit, adaugati dulceata, esenta de portocale si un pliculet de gelatina inmuiat in apa rece si apoi "topit" pe bain marie;
5. puneti 1/4 din crema peste piscoturile inmuiate cu rom, apoi turnati jeleul de dulceata si puneti bananele in forma de cerc; lasati sa se intareasca bine jeleul, apoi adaugati restul de crema; dati la frigider pentru 30 minute;
6. topiti 100 de ciocolata cu 100 ml frisca lichida pe bain marie, adaugati 1 pliculet de gelatina si turnati peste tort; lasati la frigider pentru minim 30 minute, apoi inlaturati forma de tort, asezati tortul pe platou;
7. ungeti o hartie de copt cu putin ulei si asezati pe ea jumatatile de nuci; caramelizati 3 linguri de zahar si turnati-l peste nuci; desprindeti apoi repede nucile si asezati-le peste tort; cu resturile de cristale de zahar ars, decorati tortul.
Supa de dovleac impanata - Din delicatetea toamnei
Povesti din bucatarie:
1 noiembrie, Jack-o-Lantern, Cenusareasa, Halloween toate au in comun nici mai mult nici mai putin decat minunatul dovleac.
Cica unul pe nume Iacob, un irlandez smecher intr-o zi a vrut sa bea pe seama lu' Aghiutza. Si l-a chemat, iar Coada-n-Furca a venit. (citeste mai departe)
O supa delicata, fina, aromata si totusi consistenta. Pentru cei mai inradacinati in cultura romaneasca: adaugati si cativa carnati de Plescoi, sau un carnat afumat, rumenit putin inainte si crestat, taiat in felii mici si adaugati-l fierbinte in supa chiar inainte sa o serviti. Gustul va fi fenomenal!
Pentru amatorii de diete si mancare usoara: radeti putin parmezan chiar in farfurie si presarati rozmarin proaspat, ori busuioc. Eliminati crutoanele de paine si serviti mai bine cu piadine bine prajite, sau chiar fara.
Ingrediente:
1 dovleac de aproximativ 1 kg
1 gulie
3 l zeama de carne (500 de gr carne de pui/vita + apa)
3 morcovi
2 cepe
2 catei de usturoi
20 gr ghimbir proaspat
50 ml ulei masline
1 lingura curry
1 lingurita chilly
1 praf de cimbru
patrunjel
500 gr paine taiata in cubulete si uscata in cuptor pe hartie de copt cu condimente: piper, oregano, chimen
Cum se face?
1. Curata dovleacul de coaja si seminte si taie-l in cubulete. Taie ceapa si gulia in cuburi si morcovii pe lung si pune totul la calit in 50 ml ulei de masline. Dupa ce s-au calit, adauga supa de carne de pui. Lasa la fiert pana ce s-au fiert morcovii.
2. Strecoara supa si pasiereaza gulia, ceapa si dovleacul. Morcovii lasa-i intregi, dar daca te grabesti, pasiereaza-i si pe ei.
3. Pune legumele pasierate in supa si adauga restul de condimente.
4. Cuburile de paine pune-le in tava pe o hartie de copt si pune peste ele un praf de piper, oregano si chimen.
5. In fiecare farfurie de supa pune cateva crutoane si decoreaza cu cateva fire de allium/ceapa ciorii.
Povesti din bucatarie
Povestea prajiturii cu mere coboara departe, unii ar spune pana la celtii care populau candva aproape intreaga Europa, mari mesteri in ale prelucrarii metalelor, dar si mari gospodari. Greu de spus daca totusi aceasta prajitura ajunge in istorie atat de departe, insa cert este ca lumea anglo-saxona e inebunita dupa aceasta bunatate. Americanii i-au dedicat chiar (citeste mai departe)
Prajitura cu mere Oma
O prajitura venita din traditia germana. Se face rapid, usor, este ieftina si extrem de gustoasa. Este una dintre cele mai gustoase prajituri cu mere pe care eu una le-am facut sau le-am gustat vreodata.
Ingrediente:
Pentru blat
5 oua
10 linguri de zahar
10 linguri de ulei
10 linguri de lapte caldut
15 linguri de faina
1 plic zahar vanilat
1 plic praf de copt
250 gr nuci macinate
8 mere potrivit de mari
8 batoane de scortisoara
3 linguri pesmet
1 lingura gris
Cum se face?
In galbenusuri adaugi pe rand, cate o lingura de zahar, una de lapte si una de ulei amestecand bine dupa fiecare pana cand ai incorporat toate aceste ingrediente;
adaugi zaharul pudra, praful de copt si faina in ploaie si amesteci cu grija sa nu se faca cocoloase;
torni aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt;
scoti doar cotorul din mere, cu grija sa nu se rupa si umpli locul ramas gol cu un baton de scortisoara si cu nuca amestecata cu pesmet si gris;
pui merele intregi in aluatul asezat deja in tava, la distanta de aproximativ 2 cm intre ele;
pui prajitura la cuptor si o lasi sa se coaca; dupa ce aluatul s-a copt, scoti prajitura din cuptor si presari zahar vanilat peste partile din mere care au ramas in afara aluatului deja crescut; mai lasi la cuptor pentru inca max. 5 minute.
Un colt linistit, o oaza de zambete si calm dupa zile lungi si obositoare. Langa o ceasca de cafea si poate o felie de tort, ori cateva fursecuri, cautand solutii, retete, sau poate doar cautand sa ne dezlipim de praful stresului cotidian, iata ce isi doreste a fi Lumea Culinara.
Retete, istorioare, povesti, amintiri, istorie, calatorie, traditiile noastre si ale altora - un potpuriu de viata prin care invatam unii de la altii, dar invatam si cum sa mancam mai bine, mai corect, ne imbogatim spiritul schimband informatii si cunostinte.
Suna pretios? Intr-o lume plina de culoare ar fi imposibil sa traim doar in alb si negru. Cat este sau un acest loc un petic de culoare va las pe voi sa apreciati.
Blogule, te-as sterge, stii? Te-as reduce la tacere. Te-as prinde si te-as arunca in mare. Ti-as da libertatea sa fii ce vrei tu in afara cuvintelor mele, dincolo de mine, dincolo de toti. As apasa pe acea tasta care cred ca se numeste: "Delete this blog?". As alege: "Yes" cu seninatate si usurare si am trai fericiti pana la adanci batraneti.
Suntem doua universuri paralele, tu si cu mine. Suntem doua fiinte siameze care se despart acolo unde incepe blogosfera. Ce-ai zice sa ne luam ramas bun si sa te transformi in pui de spirit, in lumea fericita a Paradisului pierdut? Copii care trec in acea lume, devin ingeri. Tu ai fi o picatura de lumina. Sper.
Sau mai bine, te-as ascunde din nou in lumea cuvintelor mele. Ai ramane sa traiesti in inima mea, ca inainte de a-ti fi dat viata. Si acea picatura de suflare care ti-am dat-o tie si ai devenit, am transforma-o eu si cu tine, intr-o alta picatura de viata si am darui-o, in cuvinte altor oameni, intr-o alta forma. Te-ar imbratisa alte minti, alte suflete si poate ti-ar fi mai bine.
Strudel cu mere vienez - Neuschwanstein, castelul de vis
Lumea germana e legata direct de aceasta prajiturica: "apfelstrudel" sau asa cum il cunoastem cu totii, strudelul cu mere si cu sos de vanilie. O prajiturica fina, delicata, gustoasa si pe cat de eleganta, pe atat de usoara.
Istoria culinara spune ca e o prajitura traditionala austriaca, mai precis ca a fost creata intr-o veche patiserie vieneza, devenind ulterior, prajitura tipica a Imperiului Austro-Ungar.
Povestea ei insa coboara pana in vremurile Imperiului Bizantin si se pare ca a intrat in bucataria austriaca prin influentele culinare venite din Bosnia si Croatia, unde poarta numele de "burek". Nici turcii nu sunt straini de aceasta prajiturica pe care ei o umplu cu nuca si o numesc baclava. Abia prin secolul XVII strudelul a devenit celebru si este mentionat intr-una dintre vechile carti de bucate pe care le puteti gasi inca in biblioteca statala din Viena.
Cert este ca in prezent aceasta prajitura a devenit "copilul de suflet" din multe bucatarii europene, fiecare decretand-o mai mult sau mai putin ca fiind creatia sa traditionala.
Insa in acest moment povestea se opreste in fata portilor enorme ale unui castel de vis: Neuschwanstein si in fata istoriei sale neobisnuite.
Chiar daca acest castel a devenit celebru abia dupa ce Disney l-a ales ca locul de desfasurare al povestii "Frumoasa din Padurea Adormita", Neuschwanstein nu are de-a face chiar nimic cu aceasta poveste. A fost construt in timpurile lui Otto von Bismarck, de catre tanarul rege Ludwig II. Acesta isi dorea sa aiba un loc ascuns, departe de lume, un loc in care idolul sau - Richard Wagner sa isi puna in scena creatiile muzicale, mai ales opera "Lohengrin". Voia ca acest castel sa fie loc de adapost la batranete pentru artagosul si pasionalul compozitor. Tanarul incerca sa fuga departe de responsabilitatile de rege intr-o Europa agitata si pe punctul de a izbucni. Preluase puterea la doar 18 ani. Era legat de povestile si legendele medievale cu care si-a decorat tot castelul. Povestile oamenilor spun ca pentru a-si construi visul ar fi golit visteria Bavariei, lucru departe de adevar. De altfel, Ludwig n-a apucat sa se bucure de munca lui. N-a reusit sa termine constructia castelului inainte de a muri.
Istoria e uneori ironica: nici Ludwig n-a apucat sa stea vreodata pe tronul din sala somptuoasa a castelului Neuschwanstein, dar nici Wagner n-a apucat sa puna pasul in acest castel. A fost exilat de Bismarck pentru convingerile sale politice. A reusit insa sa puna in opera, legenda preferata a regelui sau: "Lohengrin", transformand-o intr-o veritabila piatra de hotar a culturii umanitatii, dintr-o cvasi-anonima poveste medievala. Izgonirea sa din Bavaria a facut ca sotii germani sa rasufle usurati. Wagner nu era pasional doar in politica nationalista pe care o imbratisa, influentata de idei fasciste inainte ca fascismul sa fi imbracat forma clara a ideologiei cunoscuta noua. Wagner era omul extremelor in tot ceea ce facea. N-a reusit sa faca fericite femeile pe care le-a iubit, insa a iubit pana la fanatism un rege si si-a iubit la fel si cainii. A fost un om cu un caracter dificil, cum grea e uneori si muzica sa.
Apfelstrudel mit Vanillesosse
sau
Strudel de mere cu sos de vanilie
Ingrediente:
500 gr aluat pentru strudel (foi de placinta)
1 kg mere
1 ou
3-4 linguri de pesmet
1-2 lingurite de scortisoara
1-2 linguri de zahar
100 gr zahar pudra
Pentru sosul de vanilie
700 ml lapte
200 gr zahar
80 gr amidon
30 ml esenta de vanilie (sau baton de vanilie 10 gr)
Cum se face? 1. Curata merele, taie-le in cubulete, adauga zaharul, pesmetul, scortisoara si oul intreg si amesteca bine; 2. ia 2 foi de strudel, unge de-asupra cu putin ulei, pune mere peste si ruleaza pe marginea lunga; pune in tava tapetata cu hartie de copt; pune de-asupra putin ulei sau un galbenus de ou batut cu 1-2 linguri lapte si lasa in cuptorul incins dinainte pentru aprox. 30 minute; dupa ce s-a copt, pudreaza din belsug cu zahar pudra; 3. pentru crema: amesteca zaharul, amidonul, esenta de vanilie cu laptele si pune la fiert; fierbe pana obtii o crema nu foarte consistenta.
Tips: aceasta prajitura se serveste calda, dar si rece; in jurul fiecarei felii de strudel se pune sosul de vanilie, si se pudreaza cu zahar pudra si scortisoara.
Caderea maretului Imperiu Roman pare sa aiba o legatura cat se poate de directa cu ... ciupercile.
Octombrie 13, (ce zi!), Anno Domine: 54, seara. Imparatul Romei, Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, sau mai pe scurt, Claudius s-a asezat la masa.
Ca de obicei a cerut o farfurie plina-ochi cu alimentul sau preferat: ciupercile portocalii, care in acele vremuri puteau fi gasite la discretie in toata Roma.
Gurile rele ale vremii spuneau ca ii placeau mai cu seama ciupercile umplute (cine-ar mai putea zice ca noi am inventat roata culinara?). A mancat cu pofta, iar la mai putin de 12 ore, Roma avea sa afle ca nu mai are imparat.
Claudius a fost primul imparat roman nascut in afara Italiei. S-a nascut in jurul Lyon-ului de astazi, in Franta si era stra-nepotul marelui Iulius Cesar. Claudius s-a nascut cu un handicap fizic, lucru care insa nu l-a impiedicat sa devina unul dintre cei mai puternici dar si mai controversati oameni politici ai Romei.
A fost unul dintre cei mai apreciati lideri ai lumii romane pentru ca a reusit sa impuna ordinea sociala si economica in Imperiul Roman dupa dezastruoasa domnie a lui Caligula care neinspirat a extins granitele acestuia pana in Britania si in nordul Africii.
Moartea lui Claudius a schimbat destinul istoriei Imperiului Roman. Locul lui lui a fost luat de fiul sau vitreg, brutalul Nero.
&&&
Si dupa un popas scurt la masa unui imparat, n-ar fi rau sa ne oprim intr-un loc ce se vrea un domeniu demn de un rege.
Domeniul Regilor se afla in inima Apusenilor, la aproximativ 20 de km SV fata de Cluj-Napoca, pe directia Cluj-Faget-Savadisla. Un loc pitoresc, linistit si foarte curat si intretinut. Pot fi facute aici calatorii cu ATV-ul, se poate pescui, pot fi practicate sporturi montane, dar si echitatie, sau pur si simplu te poti bucura de cateva ore de relaxare nemaipomenita intr-un loc in care linistea e absoluta.
Servirea e buna, ospatarii amabili. De retinut ca fata de anul 2009, acum sambata si duminica se servesc doar platouri si nu portii individuale. Pretul unui platou este de aproximativ 32 de lei (circa 9 euro). Drumul insa e teribil pe zona Faget si in Savadisla.
&&&
Aperitiv roman
Ingrediente:
10-12 bucati ciuperci Champignon mari
1 ardei rosu
50 gr boabe de porumb fierte
1 ceapa rosie de marime medie
3 catei de usturoi
50 gr branza de burduf
100 gr telemea desarata
1 ou
1-2 felii paine de o zi
piper verde sau negru, chilli, rozmarin
Cum se face?
1. Curata ciupercile si taie piciorusele in bucatele mici; curata si toaca ardeiul rosu, toaca ceapa si usuroiul la fel de marunt;
2. amesteca branza si legumele, inclusiv porumbul fiert si racit, adauga oul si condimentele si amesteca bine; umple cu varf palariile de ciuperci;
3. faramiteaza painea si pune miezul de-asupra umpluturii; pudreaza cu rozmarin si chilli si da la cuptor pentru aproximativ 20 de minute, pana se patrund ciupercile.
Secret: pot fi servite calde sau reci, alaturi de un sos de iaurt sau smantana slaba cu usturoi.
Am abandonat ideea calatoriilor culinare, nu de alta dar dupa ce am realizat modelul, blogosfera la gramada a dat buzna prin bucatariile vecinilor de aproape sau de departe in speranta de a diversifica continutul foodblogurilor.
Pe nisa pe care am inceput a merge cand nu era aproape nimeni, acum e inghesuiala. Asa ca pentru mine a venit vremea sa merg mai departe.
Noutati Aventuri Culinare devine Caleidoscop Culinar. Veti gasi aici opinii, editoriale care imi apartin. Veti mai gasi curiozitati din toata lumea, basme, legende, povesti adevarate din viata oamenilor de azi si de ieri, muzica si carti, tot ce iubesc.
Veti mai gasi si filme cu retetele mele, dar si filme pe care tot eu le voi face cu fotografii pe care le fac in toate locurile pe care le cunosc, le-am vazut, sau le voi vizita. Am sa va povestesc despre locuri, oameni, drumuri si preturi, obiceiuri, naravuri, traditii si despre sufletul oamenilor.
Sunt bineveniti in acest caleidoscop doar cei care au tupeul sa se aventureze in a cunoaste si a simti si mai ales cei care au mintea deschisa si curajul de a mentiona de unde si-au luat ideile (inclusiv cele de imbunatatire a continutului). Din pacate pe acest palier promovarea fair play-ului culinar se opreste.
No comments!
Va rog nu lasati comentarii daca tot ce aveti a spune este: "Minunat! Superb! Ce reteta...cu siguranta o voi incerca si eu", sau alte lucruri asemenea. Sunt binevenite comentariile simtite, gandite care se nasc din ceea ce traiti si simtiti in acest colt de internet. Promovez calitatea si in nici un caz cantitatea.
Imi sunt dragi toti cititorii mei cu conditia sa fie autentici si de bun simt, sa isi foloseasca mintea si sufletul pentru a crea mai mult decat "judecati de blog", oricum inutile.
Va multumesc tuturor celor care iubiti cu adevarat acest loc si veti intelege sa va apropiati de el fiind voi insiva, simtit si convingator.
Povesti de duminica - Atunci cand parul...doare! :)))
Sotia lui Sir John Trockmorton din Saint-Paul, in urma cu cateva secole isi tot tachina sotul cu observatii de genul: "Vai draga, da' ce frumos erai cand erai tanar si aveai parul cret!".
Bietul om tot auzind zi de zi aceeasi remarca a decis sa-i faca sotiei o surpriza. Si-a comandat o peruca identica pieptanaturii din tinerete. Intr-o seara a coborat la cina cu peruca pe cap. Femeia a suferit un soc crezand ca are in fata sa o fantoma, sau ca o bantuie amintirile tineretii. A lesinat, iar ulterior a suferit un infarct.
Ma bucur sa constat ca aceasta reteta a devenit o vedeta pe
internetla aproximativ un an de cand am
publicat-o prima oara.
Legenda pare sa fi inceput undeva in Evul Mediu, cand intr-o povestioara engleza se mentioneaza cum ca niste larve ar fi invadat campurile oamenilor. Bietii agricultori au cerut ajutorul Maicii Domnului care le-a trimis mici insecte rosii, simpatice care au curatat campul si plantele si au salvat recoltele.
Insa si anticii greci aveau o slabiciune pentru aceasta insecta simpatica si vesela. Totusi, n-o regasim in legendele si miturile Greciei Antice.
In orice caz, in mentalul uman, mamaruta este asociata norocului, unei zeitati feminine care aduce vesti bune si noroc. Fiicele Primaverii, ale renasterii naturii, ale norocului, ale Maicii Domnului, mamarutele, sau buburuzele au fost mereu legate ideii de iubire si inocenta.
Iata si cateva credinte ale popoarelor europene apropo de mamarute:
daca intalnesti o mamaruta ti-ai gasit norocul; daca omori una dintre aceste creaturi, te va urma ghinionul;
daca pui o mamaruta in palma si iti pui o dorinta, in ce directie se va indrepta in zbor mamaruta, de acolo iti va veni norocul (Romania);
daca o mamaruta se opreste din zbor pe umarul tau, orice suferinta ori boala va disparea (Francia);
daca pe spatele unei mamarute sunt mai mult de 7 puncte negre, in acel an va fi foamete; daca sunt mai putin de 7 puncte negre va fi un an bogat in recolte (anumite regiuni ale Italiei);
in Elvetia oamenii le spuneau copiilor ca au fost adusi in familiile lor de...mamarute;
in Europa Centrala oamenii cred ca daca o mamaruta traverseaza palma unei fete, aceasta se va casatori intr-un an (Belgia, Portugalia, Romania);
in Asia se crede ca mamarutele cunosc toate limbile pamantuui si ca au fost binecuvantate chiar de Dumnezeu;
in Bruxelles se crede ca daca o femeie tanara, abia casatorita numara punctele de pe spatele unei mamarute, cate puncte va numara, atatia copii va avea;
agricultorii europeni din aproape toate tarile continentului erau siguri ca mamarutele aduc vremea buna;
in Norvegia se credea ca daca un barbat si o femeie vad in acelasi timp o mamaruta, intre ei se va naste o poveste de dragoste cu noroc.
Mamarute(aperitiv)
Ingrediente:
5 oua
200 gr smantana
200 gr crema de foie gras, sau pate
300 gr rosii cherry
100 gr masline negre
cuisoare
1 salata verde
sare, piper alb si verde, oregano (praf), usturoi (praf)
Cum se face?
1. fierbe ouale pana obtii "oua tari) (adica le fierbi pentru 3-5 minute din momentul in care apa a inceput sa clocoteasca);
2. pune ouale fierte in apa rece pentru1 minut, astfel o sa poti scoate coaja fara sa strici albusul fiert;
3. taie in jumatate ouale si scoate galbenusurile; amesteca galbenusurile cu crema de foie gras, sau cu pateul, sare, piper, usturoi, oregano sau alte condimente si adauga putina maioneza sau smantana; pune crema intr-un cornet pentru decorat si umple albusurile;
4. pe fiecare ou astfel umplut aseaza 1/2 rosie cireasa taiata si 1/2 de maslina; introdu in rosie cuisoare pentru a imita "punctuletele" de pe spatele mamarutelor;
5. amesteca smantana cu origano, putin usturoi, sare si piper alb si toarn-o printre ouale asezate pe un platou "imbracat' in foi de salata verde.
Secret: tine mamarutele in frigider pana cand trebuie sa le servesti, atlfel se strica crema de ficat in cateva ore la temperatura camerei.
Nu stiu cum percepeti voi, cei care ma urmariti, blogosfera culinara. Insa personal cred ca sufera de lipsa acuta de consistenta in informatie. Lipseste cultura culinara, originalitatea, antropologia culinara, toate acele lucruri care ne rafineaza gusturile si alegerile si ar trebui sa faca o reteta un loc de relaxare in jurul cuptorului fornaind de arome si idei.
Am incercat sa fac di blogul meu un loc de acest fel inca de la bun inceput, adica de vreo 8 luni incoace cu intermitente. Inca mai am mult de lucru in a rafina nu doar informatia ci si in a crea retete si mai originale decat cele pe care le gasiti aici. Constat insa multi au descoperit subit ca se poate calatori prin lume si la nivel culinar si s-au repezit cu elan spre aventura cunoasterii. Si nu e nimic rau in asta.
Cu cateva conditii:
1. sa fii original preluand idei pe care sa le adaptezi la tine si la cunostintele tale;
2. sa faci un bine sursei si sa-i recunosti ideea preluata;
si poate cel mai important:
3. chiar sa ai cunostinte, sa fii documentat si sa spui corect - lucru ce mi se pare a fi in mare suferinta in mareea de bloguri culinare in care talentul in a pune la un loc ingrediente nu pare a fi sustinut si de un continut de formare suficienta a spiritului.
Raman convinsa ca bucataria e mai mult decat retete, oale si ingrediente. Bucataria e si spirit uman, iar acesta se educa... Sau poate asa ar trebui sa fie, ori...poate gresesc eu...
Intr-un mod ciudat, persoanele care au ramas in inima lumii s-au bucurat cel mai putin de dragostea pe care au reusit s-o nasca in oameni.
Elisabeta de Bavaria - imparateasa inimilor? Din nefericire cu toate ca a ramas in memoria oamenilor cu acest apelativ, a avut parte de mai multe respingeri decat de imbratisari, de mai multe lacrimi decat de zambete.
Putini stiu ca trupul ei perfect era mentinut astfel cu o dieta draconica, pana acolo incat acum, specialistii se intreaba daca Elisabeta totusi nu era anorexica.
Si pentru a-si pastra silueta nu se sfia sa provoace un scandala in familia imperiala, in fiecare seara, refuzand sa coboare pentru a manca alaturi de imparateasa-mama si de familie.
Si mai putin cunoscuta, dar nu mai putin comentata e dragostea ei pentru contele Rakoczy, unul dintre marii militari ai vremii, un barbat de un rafinament, cultura si frumusete fizica recunoscute in toate saloanele europene.
Aventura amoroasa a celor doi n-a fost niciodata confirmata, insa dupa ce barfele au ajuns la urechile lui Franz Josef se spune ca Sissi si Franz au trait separat, cu toate ca Franz avea deja la activ cateva aventuri galante pe care Sissi le cunostea.
Dar chiar si in despartire, dragostea dintre cei doi nu s-a stins vreodata in mod paradoxal. La sfarsitul vietii lui, Franz Josef scria in jurnalul sau: "Sissi...esti singura femeie pe care am iubit-o vreodata cu toata fiinta mea". Insa era deja prea tarziu. Sissi nu mai era, iar el uitase sa-i spuna aceste cuvinte cat timp ea mai fusese in viata si s-ar fi putut bucura de rezonanta lor minunata.
&&&
Tiramisu nobil
Ingrediente:
300 gr piscoturi Savoiardi
2 lamai
2 oua
500 ml frisca
400 ml lapte
10 linguri de zahar
1 plic zahar vanilat
10 gr gelatina
200 gr capsuni
sirop de ghimber
Cum se face?
1. Amesteca ouale intregi cu zaharul, cu zaharul vaniliat, adauga laptele rece si sucul de lamaie si o lingura de coaja de lamaie razuita fin. Pune totul la fiert si fierbe pana obtii o crema de consistenta unei smantani potrivit de groase. Lasa crema la racit, si cand e aproape rece pune in ea gelatina inmuiata in prealabil in apa rece si topita pe bain-marie.
2. Bate frisca si opreste din ea 100 gr pentru a decora tortul, apoi adauga crema de lamaie putin cate putin pana cand ai incorporat-o pe toata; vei obtine o crema nu foarte consistenta, usor lichida.
3. Insiropeaza piscoturile cu siropul de ghimber si pune un strat cat sa acoperi fundul unei tavi de tort; toarna deasupra jumatate din crema si lasa la frigider 15 minute pana se intareste putin crema; apoi adauga un al doilea strat de piscoturi insiropate si pune deasupra restul de crema. Lasa totul in frigider pentru cel putin 2 ore, apoi decoreaza dupa placere.
Secret:daca nu ai sirop de ghimber il poti face acasa astfel: 50 gr ghimbir proaspat, razuit fin, 7 linguri de zahar, 100 ml apa, 5-6 seminte de cardamon (daca iti place un gust mai exotic). Pune totul la fiert pana cand vezi ca se formeaza deasupra mici bule. Daca siropul a iesit prea consistent pentru a inmuia piscoturile adauga putina apa, sau putin rom alb.
Citeam si eu, asa intr-o pauza de gandire... Intrase pe e-mail, intr-un newsletter cu titlu de-o schioapa si cu cuvinte cu rezonanta ciudata: "Noul trend: food blogurile".
Nu zau! Si eu care credeam ca trendul asta e nou de vreo doi ani de zile cel putin pana si prin Romanica.
E atat de nou incat unii s-au si plictisit de noutate. Chinuitor, revine intrebarea: "un foodblog - de ce?"
Autoarea articolului, mai mult sau mai putin inspirata spune: "De mai bine de un an, blogosfera romaneasca e din ce in ce mai invadata de aventurile in bucatarie ale unor oameni pentru care mancarea a trecut dincolo de nevoia fizica si a atins punctul pasiunii. O pasiune despre care nici ei nu stiu de unde vine, dar care, din fericire, s-a oprit la ei".
Suna oarecum ironic. Cred ca fiecare din noi stie de unde ne vine pasiunea asta. Unele dintre noi din nevoia de a gati pentru copii mici carora le veghem primii ani de viata, altele din nevoia de a umple un timp, altele din nevoia de a avea mereu masa intinsa pentru a ne rasfata prietenii, rudele, cunoscutii. Pot fi 1001 motivatii.
Eu recunosc... m-am lasat dusa de val. Am spus-o de la bun inceput. Va citeam, uneori va lasam comentarii si in cele din urma mi-am dorit sa va vin mai aproape. Recunosc si ca facand acest pas am trait o mare deziluzie. De prea multe ori oamenii din spatele blogurilor care par scrise cu sufletul, au sufletele goale, dar au mintile pline. Uneori prea pline de cine stie cate emotii generate de atasamentul inexplicabil la un instrument virtual.
Si parca am rezonat la unison: "I-am ales pentru ca le place sa amestece ingrediente si arome, sa prajeasca, sa coaca, sa copleseasca locuinta cu mirosuri imbietoare, care trec dincolo de pagina de internet; pentru ca le place cand li se umple casa de oameni care asteapta cu sufletul la gura sa vada ce minune le mai iese din maini; pentru ca le place cand noi, cei care suntem mai putin inzestrati cu maiestrie, cu pasiune sau cu timp, le lasam comentarii pe blog si ii laudam, ii invidiem sau le cerem sfaturi".
Marele trend se apropie deja usor-usor apus, acolo unde a inceput, tocmai pentru ca asa ca in cazul bursei, si blogosfera sau orice alt domeniu de activitate are o limita a sa. Adica, atunci cand toti "joaca" la bursa de valori e bine sa-ti fi mutat banii de acolo de ceva vreme. Cand toti devin chef...
Fascinatia blogurilor se reduce in primul rand la gradul de inteligenta, de cultura, de calitate umana a celor care scriu si citesc. Dar ce te faci cand pana si bucatariile ni se manelizeaza?
Despre cultura culinara, antropologie culinara, educatie a simturilor si gust al vietii prin aceasta arta n-a mai auzit nimei cam de multa vreme. Cam de pe vremea lui Radu Anton Roman (Dumnezeu sa-l odihneasca). In schimb, TV-urile sunt luate cu asalt de Vip-ulete care abia daca stiu cum se tine cutitul in mana, sau de maestri grobieni, vecini cu arta uratului in cel mai fericit caz. Deci ce ne facem cand bucatariile, alimentele si stomacurile ne sunt manelizate?
P.S. In imagine e doar un amarat de tort pe care l-am facut de Paste din spirit de joaca. Pentru curiosi (daca vor fi existand) voi posta si reteta.
Aripi de primavara - Cum si-a pierdut Kiwi aripile
De mult odata, zeul copacilor se plimba prin padurile lumii. Si vazu ca ceva manca si distrugea copacii, copii lui, iar pasarile cerului sufereau si ele pentru ca nu mai aveau unde sa-si faca cuiburile si nici nu mai aveau unde se odihni dupa lungile lor alatorii inaripate. Pamantul devenise un loc rece, intunecat si umed. Astfel, Tanemahuta, zeul copacilor se duse la fratele lui, zeul Tanhokahoka, zeul pasarilor si ii povesti cele ce vazuse, cerandu-i ajutor in a curma suferinta pamantului si a copacilor.
- Viermi ai raului imi omoara copii. Cere fiilor tai, pasarile cerului sa coboare pe pamant si sa-i alunge pe acesti viermi, altfel no vor mai fi nici pasari, nici copaci.
Tanehokahoka chema toate pasarile cerului si le ceru sa mearga sa omoare viermii. Dar bietele pasari se speriara sa moara, nu alta. Atunci ceru celor mai de vaza dintre pasari sa mearga. Insa cinteza se scuza zicand ca ii e frica de intuneric. Gaina salbatica, nu vru sa mearga pentru ca nu voia sa-si murdareasca picioarele cu noroiul pamantului, iar cucul se scuza spunand ca tocmai isi construia cuibul si deci nu e chip sa plece in vreo misiune de salvare a lumii. Si asa, nici una dintre pasarile de vaza nu voi sa dea o mana de ajutor Mamei Terra.
Se facu o tacere sora cu moartea. Dupa o vreme, timid inainta o pasare modesta, ce nu se arata vreodata printre suratele ei, atat de timida era.
- O sa ma duc eu, spuse pasarea Kiwi. Toti o privira uimiti. Nimeni nu se gandise ca in aceasta pasare tacuta se ascundea o inima atat de curajoasa.
- Dar sti cat te va costa aceasta aventura, nu?, spuse zeul pasarilor.
Micuta Kiwi stia. Ca sa-i infranga pe viermii raului trebuia sa nu mai zboare vreodata, sa accepte sa i se ingroase gatul, sa i se intareasca picioarele si sa-si piarda culorile frumoase ale penelor lungi si bogate. Pasarea isi lua un adio tacut de la aripile sale si pleca in lume sa biruie viermii raului. Si ii birui.
Si cand toate lucrurile se intoarsera din nou ca mai inainte, Tanehokahoka hotara ca gaina salbatica sa devina gaina de mlastina si sa nu mai iasa din noroi vreodata, ca cinteza sa nu mai cante decat ascunsa in ierburi, iar cucul sa-si tot construiasca cuibul dar sa nu-l termine vreodata si alte pasari sa-i creasca puii, sa nu se bucure vreodata de copii lui.
Apoi, decise ca brava Kiwi sa devina una dintre cele mai iubite si cunoscute pasari ale lumii. (poveste scrisa de Lacrima A., inspirata dintr-o legenda maori - Noua Zeelanda)
Noua Zeelanda este una dintre tarile cele mai frumoase ale planetei si care are una dintre cele mai vechi culturi umane ale acestei lumi: cultura maori. In aceasta tara a fost filmata si trilogia "Stapanul inelelor" si tot aici se afla unul dintre orasele cu un nume foarte original. In limba maori, Auckland este numit "orasul celor 1000 de indragosititi". Muntii, vulcanii activi, plajele nemaipomenite si lacurile de o frumusete incredibila fac din Noua Zeelanda una dintre tarile cele mai frumoase si mai prospere, care o data ce ai vazut-o te-a imbogatit... Cu conditia sa stii sa asculti si povestile...maori.
Aripi de primavara - Kiwi
Ingrediente:
Pentru blat:
4 oua
8 linguri de zahar
5 linguri de apa rece
4 linguri de cacao
4 linguri de faina
1 plic de zahar vanilat
1 praf de copt
un praf de sare
Pentru crema:
600 ml frisca
2 oua
150 gr zahar
20 gr amidon
600 ml lapte
150 gr fulgi de cocos
- 200 ml liqueur de cocos sau de kiwi
- 500 gr fructe kiwi
- 2 portocale
Cum se face?
1. Blatul: bate spuma tare albusurile apoi adauga pe rand zaharul si apa, succesiv; cand ai terminat, adauga galbenusurile, zaharul vanilat, praful de copt si amesteca putin; adauga apoi praful da cacao si faina, amesteca si pune la copt in cuptorul incins dinainte; lasa la copt pentru aprox. 30 minute;
2. Crema: amesteca galbenusurile cu amidonul, zaharul, fulgii de cocos si adauga laptele; lasa la fiert pana obtii o crema consistenta pe care o lasi la racit pana ajunge la temperatura camerei; apoi adaugi albusurile batute spuma si ulterior adaugi aceasta compozitie in frisca batuta;
3. insiropeaza blatul cu lichiorul apoi pune un rand de felii de kiwi, un strat de crema, din nou un strat de felii de kiwi si termini cu crema; lasi la frigider pana se intareste crema apoi decorezi cu felii de kiwi si de portocale.
A fost o data ca niciodata. Ca de n-ar fi fost, ce-am fi povestit noi acum? A fost o data un urias pe care il chema Arogo. Traia pe o insula doar a lui, insula pe care o impartea cu cativa agricultori linistiti. Intr-o zi pe insula lui poposi un alt urias care-si cauta adapost. Insula lui fusese inghitita de ocean. Bun la suflet, Arogo il primi si-l gazdui. Timpul a trecut pe nesimtite. Sa fi trecut ani, sau secole, cine mai stie? Generatii dupa generatii poate au trait in pace alaturi de cei doi uriasi. Intr-o zi, Arogo zari pe campul de orez o fata, o muritoare. Si se indragosti ca un nebun. O lua de nevasta si au trait fericiti un nemuritor cu o muritoare.
Celalat urias se intoarse intr-o zi din calatoriile lui pe mare si cand o vazu pe Aloya se indragosti si el de ea si o dori. Intre cei doi uriasi izbucni un razboi pe viata si pe moarte. Incepura sa arunce unul in celalalt cu bucati de paman, cu pietre si foc. O piatra uriasa o lovi pe Aloya care muri pe loc. Inebunit de durere, Arogo il omora pe amicul sau si se intoarse la trupul fara viata al iubitei lui si incepu a plange. Se spune ca atat de mare fu durerea lui, atat de adanca incat pana si mama Natura se induiosa. Ea lua lacrimile uriasului, pamantul si pietrele aruncate si le transforma in mai bine de 1200 de munti pe care ii acoperi cu plante si fiinte unice.
Arogo s-a stins de durere, iar sufletul lui se facu un taifun ce inca loveste Filipinele cu manie de fiecare data cand durerea lui devine insuportabila. Iar muntii au ramas si in fiecare an, in sezonul uscat, culoarea lor verde se transforma in maro, descoperind spinarea goala a unui razboi aproape uitat.
(o poveste inspirata din legendele filipineze si scrisa pe scurt de Lacrima A.)
&&&
Si pornind de la aceasta legenda am creat o prajiturica sa semene muntilor de ciocolata din insula Bohol, Filipine.
Ingrediente:
20 bucati biscuiti cu crema de ciocolata
700 gr biscuiti simpli "Petit beurre"
300 gr zahar
350 ml apa
4 linguri de cacao
50 gr ciocolata (55%)
80 gr unt nesarat
1 ou
1 lingurita esenza rom
100 ml lichior de visine
100 gr visine congelate
100 gr nuca de cocos
Cum se face?
1. zdrobiti biscuitit Petit Beurre si lasati visinele la temperatura camerei pentru a se decongela;
2. intro-o oala puneti zaharul, pudra de cacao, ciocolata si apa si fierbeti pana obtineti un sirop; luati de pe foc si adaugati oul intreg si amestecati puternic si repede apoi adaugati untul si amestecati pana cand se topeste; puneti aceasta compozitie peste biscuitii zdrobiti si amestecati; apoi adaugati si romul si lichiorul de visine si amestecati din nou;
3. cu mainile umezite in apa, formati bile din compozitie, introduceti 2 visine in interior si apoi dati forma de "munte" aluatului; la sfarsit tavaliti prin nuca de cocos si asezati pe biscuitii cu crema de cacao; lasati la frigider peste noapte.
Unul dintre primele contacte pe care le-am avut cu limba italiana m-a facut sa ma gandesc o buna perioada de timp. In nici o alta limba nu intalnisem atat de clar definit corpul uman: "cutie". Da, "cutie", scurt si concis. Toate limbile contin ideea aceasta in modul de a defini fizicul uman, dar nici una nu il descrie atat de scurt.
Pur si simplu cutie! Sunt o "cutie", nimic mai mult. Nu suna tocmai ca un compliment. Dar e adevarat. In fond daca toti suntem "cutii" ce ne diferentiaza, ce ne face oameni (sau nu)? Poate continutul.
Cutiute dulci, cutiute cu dragoste - femei!
Femei? In timp ce va scriu privesc o statistica: in 2009 peste 8000 de femei au suferit din pricina violentei domestice. Numarul este cu mult mai mare, enorm mai mare, insa doar aceste 8000 au si depus o plangere catre autoritati. Amnesty International are o statistica si mai dura: 1 din 2 femei sunt omorate de catre partenerii lor de viata in relatiile abuzive (acestea includ si umilinta sau agresivitatea verbala ca abuz).
Maine e ziua femeii... In fiecare an aceasta zi este sarbatorita si de fiecare data aud in jur gelozii mitocane si misogine: "De ce au femeile o zi a lor si barbatii nu?". Poate pentru ca de-a lungul istoriei, potrivit statisticilor cea mai dura sclavie, sclavia care a facut cele mai multe victime niciodata numarate, a fost sclavia femeii. Sclavia niciodata abolita cu adevarat in lume!
De atatea ori, peste tot in lume nu doar in Afganista, Iran sau Arabia Saudita, femeile au fost si sunt tinute ca animale de reproductie, in ignoranta, agresate, niciodata tratate ca fiinte. Cele mai numeroase victime ale istoriei vin din randurile noastre...ale femeilor.
Cine va fi viitoarea victima a acestei violente niciodata oprite - verisoara ta, mama ta, sora ta sau poate chiar tu?
Iata o statistica seaca ce include chiar si Occidentul "civilizat":
1 din 4 femei din lume vor intalni violenta in cuplu;
70% din femeile omorate au fost ucise de partenerii lor de viata;
in fiecare an 2 milioane de fetite cu varsta cuprinsa intre 5 si 15 ani sunt introduse cu de-a sila pe piata traficului cu fiinte umane;
violul este in continuare folosit ca arma in masa in conflictele armate din orice parte a lumii.
statistica intocmita de Amnesty International Org.(aceasta statistica se refera si include femei din toate categoriile sociale, din toate tarile lumii)
Ingrediente:
500 gr biscuiti
1 l lapte
1 l frisca
400 gr zahar
150 ml apa
4 oua
10 gr gelatina
3 linguri cacao
100 gr unt
100 gr amidon
50 ml liqueur-crema de whisky
1 cutie de ciocolata "8 O'clock" cu menta
fructe recomandate: capsunile, dar puteti folosi orice alt fruct va atrage, sau doriti
Cum se face?
1. zdrobeste biscuitii in bucatele mici; intr-o oala pune la fiert 200 gr zahar cu 150 ml apa, adauga cacaoa si lasa la fiert pana devine un sirop gros; ia de pe foc si adauga un ou intreg si untul; amesteca pana obtii o compozitie omogena; adauga peste biscuitii sfaramati si amesteca; aluatul obinut, preseaza-l intr-o tava pecare ai "tapat-o" cu hartie de copt;
2. amesteca 200 gr de zahar cu 3 galbenusuri si 100 gr amidon si adauga treptat laptele rece; lasa la fiert pana obtii o crema consistenta apoi ia de pe foc; pune la inmuiat gelatina in apa rece si apoi topeste-o pe bain-marie sau in cuptorul cu microunde; adaug-o in crema putin racita si adauga si albusurile batute spuma; la sfarsit adauga in crema racita si 500 de ml frisca batuta; toarna crema peste aluatul de biscuiti si lasa la rece pana se intareste crema (aprox. 1 ora);
3. bate ceilalti 500 ml de frisca si adauga in ea 50 ml lichior-crema de whisky apoi pune frisca peste crema de oua si lasa la rece pentru inca minim 30 min;
4. taie prajitura in patratele de aprox. 4x4 cm si lipeste patratele de ciocolata cu menta pe laturi pentru a obtine "cutiuta dulce"; decoreaza cu fructe/frisca asa cum doresti.
