-
Această prăjiturică şi-a făcut loc în cuptorul meu din nevoia de a alina un om căruia i se părea că "e frig între oameni", într-o ţară de adopţie parcă nefăcută pentru spiritul solar, vulcanic al Americii de Sud, ori a lumii cu sânge iute, latin prin vene.
- Pare banală în aspect, de-a dreptul neinspirată. Acum, hai s-o recunoaştem, dulciurile mediteraneene în general arată astfel şi fie sunt prea bogate în siropuri şi, deci, prea dulci, fie sunt prea uscate ori încărcate de uleiuri. Mediterana nu prea găseşte echilibrul în dulciuri, poate de aceea rămâne mereu o oază de inspiraţie. E uimirea pe care am trăit-o mereu în Peninsulă. Nu, dulciurile nu arătau bine, după gusturile balcanice ori chiar occidentale, aveau însă un alt farmec al lor, poate o doză de copilărie.
Churros e o bucată de dulce pe care îl veţi găsi ca degustare pe străzile Mexicului şi ale Braziliei, în Peru. Îl veţi întâlni mai rar poate în Spania, dar cu siguranţă şi acolo. E o prăjiturică ce se face repede, costă puţin, nu e neapărat cu spor la făcut, dar e cu mare spor la mâncat. În mod normal, churros se coace în ulei încins şi apoi se tăvăleşte simplu prin zahăr tos de granulaţie mai mică. Eu l-am franţuzit un pic pentru a-l face mai dietetic şi mai prietenos cu ideile moderne despre deserturi. În fond, are aceleaşi rădăcini ca şi profiterolul, doar că în simplitatea sa, churros se apropie mai mult de sufletul simplu al oamenilor de rând.
Churros fierbinti pe cerul gurii ca soarele Mexicului
Timp de preparare: 45 minute/1 porţie
Nr. porţii: 4
Ingrediente
250 ml apa
115 gr unt gras
1/2 linguriţă esenţă de vanilie sau 1 baton vanilie
2 linguriţe de zahăr brun (dacă le vrei mai bronzate după ce s-au copt)
1 vârf de linguriţă sare
150 gr făină
2 ouă
Pentru tăvălit
1 lingură de scorţişoară
1 linguriţă de cuişoare măcinate
1 vârf de linguriţă de piper alb măcinat
3 linguri de zahăr pudră
2 linguri de zahăr tos
2. Cand aluatul s-a racit (nu de tot), adaugi ouale pe rand, si amesteci dupa fiecare pana se incorporeaza. Pui aluatul intr-un piston pentru bisciuti (sau intr-un posh, dar e o versiune pe care nu ti-o recomand pentru ca aluatul este destul de vartos si iti va strica pistoanele destinate decorarii torturilor cu frisca sau creme). Formezi churros in tava fie in forma lunga, de piscot (clasic), fie cercuri sau orice alta forma doresti. Ii dai la copt, in cuptorul dinainte incins, la temperatura de 200 grade C pana se rumenesc.
3. Amesteca ingredientele uscate pentru tavalit si da churros prin zaharul cu mirodenii.
2. Nu lasa prea mare spatiu intre churros in tava, nu cresc prea mult asa cum creste, de pilda, choux a la creme.
Cum se face?
1. Pune apa si untul si lasa-le sa dea in fiert. La primele semne ca incep sa fiarba adaugi repede zaharul, vanilia, sarea, si faina si amesteci iute pana cand coca ce se formeaza se desprinde de vas. Tragi vasul de pe foc si lasi aluatul sa ajunga la temperatura mainii.2. Cand aluatul s-a racit (nu de tot), adaugi ouale pe rand, si amesteci dupa fiecare pana se incorporeaza. Pui aluatul intr-un piston pentru bisciuti (sau intr-un posh, dar e o versiune pe care nu ti-o recomand pentru ca aluatul este destul de vartos si iti va strica pistoanele destinate decorarii torturilor cu frisca sau creme). Formezi churros in tava fie in forma lunga, de piscot (clasic), fie cercuri sau orice alta forma doresti. Ii dai la copt, in cuptorul dinainte incins, la temperatura de 200 grade C pana se rumenesc.
3. Amesteca ingredientele uscate pentru tavalit si da churros prin zaharul cu mirodenii.
Pofta buna!
Mici secrete, mari efecte:
1. In mod normal, in tara de origine se mananca inmuiati in ciocolata fondue, sau crema de ciocolata, poti incerca si varianta asta.2. Nu lasa prea mare spatiu intre churros in tava, nu cresc prea mult asa cum creste, de pilda, choux a la creme.
0 Comentezi?:
Trimiteți un comentariu