Anul asta si-a propus sa contribuie la solutionarea crizei economico-financiare a lumii, astfel incat a dorit sa modifice hornurile caselor si ale blocurilor (pe unde ele exista), ca sa incapa. Ma-ntzelegeti, are si Moshul tabieturile lui, lucru care a dus la dezvoltarea putin incontrolabila a unor parti deosebite ale Moshului. A facut el dieta, l-a ajutat si Moasha Craciuna, da' tot degeaba. Anu' trecut, a intrat pe un horn in Danemarca si n-a mai putut ieshi! Gurile rele zic ca de vina ar fi o blonda frumoasa foc, adormita in fata caminului, pe un fotoliu! Acum stiti si voi cum sunt gurile astea rele. Nu le inchide nici cerul nici pamantul! Da' Moshu' ca sa nu se mai puna rau cu unii si cu altii, a decis sa lucreze numai cu pitici si voinici, iar in casele doamnelor si domnishoarelor sa intre pe horn numai Rudolf ori Bombanila.
Si ca totul sa fie cumsecade, am tras si eu cu ochiul in atelerele Moshului sa vad ce mai pun bun si frumos la cale. Si uite-asa m-am pomenit cu nasul in caietul cu “Retete de dulciuri" si mai apoi am dat de unul din furnizorii Moshului: “Dmail: Idei utile, cadouri originale”
Nu stiu cum sa va spun, da' la una dintre retete n-am rezistat, asa ca m-am apucat voiniceste la memorat, imbunatatit, framantat, re-creat, copt si fotografiat. Ultima parte nu mi-a prea iesit. Bag de seama ca vreun spiridus necajit ca l-am pacalit in timp ce facea de garda la caietul cu retete speciale de Sarbatori ale Moshului, mi-o fi aplicat vreun blestem! Dar reteta merita tot efortul asa ca v-o impartasesc si voua!
Turcoaicele Moshului Craciun
Timp de preparare: 1 h 30 min
Grad de dificultate: redus
Ingrediente:
3/4 cana de unt moale
1/2 cana de zahar brun sau zahar tos normal
2 oua, galbenusurile separate de albusuri
1-1/4 cana de faina
3-4 linguri de cacao
1-1/4 cana de alune sau nuci prajite si taiate in bucati potrivit de mari
1 lingurita praf de copt
1 plic de zahar vanilat
1 lingurita de scortisoara
1 varf de cutit de cardamom sau ghimbir
Pentru umplutura: 1/4 cana de magiun de capsuni sau portocale
50 gr de marshmallows
100 gr alune intregi
Cum se prepara?
1. Bate untul spuma, adauga zaharul si bate in continuare compozitia pana devine pufoasa. Adauga pe rand galbenusurile si bate aluatul bine pana la incorporarea fiecarui galbenus. Adauga faina, cacaua, praful de copt, condimentele si zaharul vanilat treptat in compozitia pufoasa. Odata incorporate (nu framanta prea mult!), acopera cu folie alimentara si lasa la frigider minim 30 de minute.
2. Scoate aluatul de la frigider dupa ce s-a "asezat", si ia cu lingurita bucati din el. Cu mana umeda, formeaza bile, pe care le presezi in mijloc cu degetul mic, sau cu coada unei linguri de lemn. In gaura pune o jumatate de lingurita de dulceata.
3. Bate spuma albusurile!
4. Pune alunele maruntite pe o farfurie si ia bilele de aluat in care ai pus dulceata si tavaleste-le mai intai prin albusul batut spuma, apoi prin alune. Pune-le in tava, pe hartie de copt. Aseaza deasupra bucati potrivite de marshmalows si da-le la cuptor pentru maxim 30 minute (cuptorul sa fie bine incis dinainte).
5. Dupa ce s-au copt, scoate-le si aseaza iute in varf, peste marshmallows-ul topit, alunele intregi. Mai da prajiturile la cuptor pentru maxim 5 minute. Ai grija sa nu se arda bomboanele de marshmallows.
Pofta buna!
Postul nu se mai termina odata :( De abea astept sa vina craciunul sa le pot face, arata super!
RăspundețiȘtergereMultumesc Roxana :) Trece iute. In cateva zile ne dedulcim si scapam la liber la bunatati! Sarbatori dragi si cu bine sa ai :)
RăspundețiȘtergereCat de bine arata!
RăspundețiȘtergereMultumesc Iulia pentru apreciere, vizita si comentariu. Sunt si foarte bune. Initial am fost oarecum nefericita. In mintea mea le imaginasem altfel, si la ce iesise mi se pareau ca nu arata chiar cum trebuie :) De aceea incurajarile voastre imi mangaie inima :)
RăspundețiȘtergere