Lumea Culinara

Sirop si topping de cirese cu menta si ghimbir pentru zile fierbinti de vara

5
Bucuria unui sirop unic.
Ador parfumul lor. Mi se par mai senzuale decat capsunile, mai ales ciresele de cultura, mari si de un rosu inchis, catifelat. De data aceasta joaca in bucatarie s-a mutat inspre a pregati micile bucurii pe vreme de canicula. Asa incat, un sirop care sa mearga si ca topping pentru inghetata, e perfect! Cu atat mai mult cu cat ar trebui sa fie perfect racoritor,  si nu neaprat din pricina ghetii care se subantelege ca prezenta in tot ce inseamna lichide ingurgitate la 30-si-ceva de grade.

N-am sa va spun povestea lor si nici legenda lor, lucruri deja foarte cunoscute. Nici despre Ciresoaia, baba acra si singuratica ce pentru a-si pastra suprematia pe piata si-a inchis ciresul in taina. Si nici despre Louis al XV-lea ori de Plinius cel Batran care erau mai mult decat indragostiti de bobita rosie ce trata rinichii, oasele si alte cele, dar mai ales placerea oamenilor.

2 kg de cirese bine coapte cantarite dupa ce au fost indepartati samburii
1 kg zahar
40 gr ghimbir proaspat ras
1 manunchi mic de menta proaspata de gradina
1 lingura suc de lamaie proaspat stors (pentru topping)
1 lingura bine scuturata de amidon (pentru topping)

Cum se face?
1. ciresele spalate si fara samburi se aseaza intr-o oala potrivit de mare, turnati zaharul peste ele si lasati-le minim 4 ore sa-si lase sucul;
2. pasierati fructele si strecurati sucul; puneti-l la fiert pana cand dispare spuma de de-asupra si se leaga siropul;
3. odata legat siropul, adaugati ghimbirul ras si frunzele de menta legate intr-un saculet de tifon si mai lasati sa dea un clocot;
4.  impartiti compozitia in doua; siropul puneti-l in sticlute curate si uscate, caldute si sterilizati la cald;
5. in cealalta parte din compozitia siropului adaugati amidonul si lamaia (amidonul diluat) si mai fierbeti putin pana obtineti un amestec de consistenta unei smantani mai fluide; compozitia de topping o puteti tine in sticle curate, bine sigilate, la frigider si poate fi folosita cu succes peste inghetate, parfait si chiar peste prajiturile cu branza.



Pofta buna!

5 comentarii: Leave Your Comments

  1. Bine ai venit Harvi :) E si o combinatie gustoasa. Ca topping peste o inghetata de vanilie sau ciocolata...e un deliciu super-racoros :)

    RăspundețiȘtergere
  2. E reteta fina si profunda ca tine ! Imi place tare mult combinatia ! si multumesc frumos pentru participare ! O zi frumoasa si multa bafta in tot ce ti-ai propus ! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Antonina pentru aprecieri. Imi face placere sa fiu cu voi si pe viitor poate ma misc mai repede si devin si gazda de concurs :). Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lacrima sa nu uiti te rog sa-mi trimiti poza pe mail.. dulcegarii.culinare@yahoo.com

    o seara faina

    RăspundețiȘtergere