Churros fierbinti pe cerul gurii ca soarele Mexicului

Această prăjiturică şi-a făcut loc în cuptorul meu din nevoia de a alina un om căruia i se părea că "e frig între oameni", într-o ţară de adopţie parcă nefăcută pentru spiritul solar, vulcanic al Americii de Sud, ori a lumii cu sânge iute, latin prin vene. 

Pare banală în aspect, de-a dreptul neinspirată. Acum, hai s-o recunoaştem, dulciurile mediteraneene în general arată astfel şi fie sunt prea bogate în siropuri şi, deci, prea dulci, fie sunt prea uscate ori încărcate de uleiuri. Mediterana nu prea găseşte echilibrul în dulciuri, poate de aceea rămâne mereu o oază de inspiraţie. E uimirea pe care am trăit-o mereu în Peninsulă. Nu, dulciurile nu arătau bine, după gusturile balcanice ori chiar occidentale, aveau însă un alt farmec al lor, poate o doză de copilărie. 

Churros e o bucată de dulce pe care îl veţi găsi ca degustare pe străzile Mexicului şi ale Braziliei, în Peru. Îl veţi întâlni mai rar poate în Spania, dar cu siguranţă şi acolo. E o prăjiturică ce se face repede, costă puţin, nu e neapărat cu spor la făcut, dar e cu mare spor la mâncat. În mod normal, churros se coace în ulei încins şi apoi se tăvăleşte simplu prin zahăr tos de granulaţie mai mică. Eu l-am franţuzit un pic pentru a-l face mai dietetic şi mai prietenos cu ideile moderne despre deserturi. În fond, are aceleaşi rădăcini ca şi profiterolul, doar că în simplitatea sa, churros se apropie mai mult de sufletul simplu al oamenilor de rând. 

Churros fierbinti pe cerul gurii ca soarele Mexicului

Timp de preparare: 45 minute/1 porţie
Nr. porţii: 4

Ingrediente

250 ml apa

115 gr unt gras

1/2 linguriţă esenţă de vanilie sau 1 baton vanilie 

2 linguriţe de zahăr brun (dacă le vrei mai bronzate după ce s-au copt)

1 vârf de linguriţă sare

150 gr făină

2 ouă

Pentru tăvălit

1 lingură de scorţişoară

1 linguriţă de cuişoare măcinate

1 vârf de linguriţă de piper alb măcinat

3 linguri de zahăr pudră

2 linguri de zahăr tos

Cum se face?

1. Pune apa si untul si lasa-le sa dea in fiert. La primele semne ca incep sa fiarba adaugi repede zaharul, vanilia, sarea, si faina si amesteci iute pana cand coca ce se formeaza se desprinde de vas. Tragi vasul de pe foc si lasi aluatul sa ajunga la temperatura mainii.
2. Cand aluatul s-a racit (nu de tot), adaugi ouale pe rand, si amesteci dupa fiecare pana se incorporeaza. Pui aluatul intr-un piston pentru bisciuti (sau intr-un posh, dar e o versiune pe care nu ti-o recomand pentru ca aluatul este destul de vartos si iti va strica pistoanele destinate decorarii torturilor cu frisca sau creme). Formezi churros in tava fie in forma lunga, de piscot (clasic), fie cercuri sau orice alta forma doresti. Ii dai la copt, in cuptorul dinainte incins, la temperatura de 200 grade C pana se rumenesc.
3. Amesteca ingredientele uscate pentru tavalit si da churros prin zaharul cu mirodenii.

Pofta buna!

Mici secrete, mari efecte: 

1. In mod normal, in tara de origine se mananca inmuiati in ciocolata fondue, sau crema de ciocolata, poti incerca si varianta asta.
2. Nu lasa prea mare spatiu intre churros in tava, nu cresc prea mult asa cum creste, de pilda, choux a la creme. 

Pizza knishes povestite copiilor

Undeva, prin Polonia şi Ucraina începutului de secol XIX un cocoloş de aluat rafinat şi umplut cu cartofi şi condimente era extrem de popular. Rafinamentul lui era atipic ghetourilor în care se formase. Avea să se răspândească în toată Europa de Est, devenind mâncarea stradală favorită atât a bogaţilor, cât şi a săracilor, cam ca şi covrigii noştri cei de toate zilele, de azi. Şi avea să dispară din Europa odată cu exterminarea comunităţii care l-a produs. Maeştrii absoluţi ai unei mâncări cu adânci rădăcini în Ucraina secolului XVII-XVIII au fost, şi încă evreii. 

Ucrainienii, îi ziceau книш (knysh), evreii nu s-au lăsat mai prejos şi au nimit-o קניש, adică tot ... knish, iar polonezii şi ale lor comunităţi evreieşti din ghetourile marilor oraşe le-au ţinut isonul până acolo că, la jumătatea secolului XIX, mirosea a knish până şi sub nasul lui Franz Josef în capitala sa imperială! Ei ce vreţi, doar om era şi el şi din câte se ştie nu suferea de vreo afecţiune la nivelul simţului mirosului - avea el alte bube despre care nu facem vorbire acum, aşadar cum să nu-i miroasă?

Şi chiar dacă acum nu mai poţi găsi nicăieri în Cracovia sau Ucraina, knish, reţeta şi felul de mâncare a supravieţuit. Peste Ocean. Unde am şi regăsit-o  într-o revistă culinară de limbă idiş. Şi mi-a adus aminte de muzica copilăriei, de gustul ei, iar într-o seară cu oaspeţi, am ascuns în sufletul knish-ului nu cartofi cu condimente cum ar fi trebuit, ci de-a dreptul umplutură de pizza spre uimirea musafirilor mei care nu s-au putut decide ce anume mănâncă. Motiv pentru care seara a continuat cu muzică - klezmer, cum altfel?, - şi poveşti din străvechiul Kroke. Unele, drept, le-am reclădit cu boabe de gând şi visare, altora le-am dat viaţă într-un joc de reinventare a unei lumi pe care oamenii azi o consideră dispărută, iar eu o văd vie. Poate pentru că atunci când ridici vioara pe umăr, oriunde în lume, chiar şi pe zidul Sinagogii Mari din Kazimierz până şi cenuşiul devine culoare vie. Şi ce putea da viaţă mai multă unei lumi stinse ca străvechiul cântec al acelei lumi, cântec cu care un învăţător de şcoală şi inimă veche preda alfabetul: Oyfn Pripitchik (אויפן פריפעטשיק). Poate data viitoare, cine ştie, vi-l voi cânta vouă, lângă o bucăţică fierbinte de knish :) . 

De aveţi chef de poveşti cu iz de lume veche, una din cele ce le-am scris şi povestit a mai scăpat vie, pentru că prieteni buni au salvat-o de la şteregere publicând-o în Catchy.

Şi dacă ne luarăm porţia de joacă muzicală şi de poveşti pe ziua de azi, poate o fi vremea să şi intrăm în bucătărie la o altfel de joacă. Iată aşadar reţeta de knishes:

Pizza knishes

Nr. porţii: 12 până la 16 bucăţi în funcţie de mult întinzi aluatul
Timp de preparare: aprox. 60 min cu coacere cu tot

Ingrediente:

Pentru aluat: 300 gr făină

1 praf de copt

1/2 linguriţă sare

50 ml ulei

1 linguriţă de oţet

150 ml apă călduţă 

(cantitate de apă poate varia şi în funcţie de densitatea făinii)

Pentru umplutură: 1 ardei mare roşu

2 fire de ceapă verde

300 gr ciuperci

200 gr porumb dulce, fiert (îl găseşti congelat sau în conserve, iarna)

200 gr şuncă crudă (prosciuto crudo)

100 gr salam picant

1 ou întreg

200 gr caşcaval ras

100 gr brânză sărată (după gust)

100 ml suc de roşii

3-4 bucăţi de roşii uscate conservate în ulei

sare, piper, oregano, rozmarin, puţină salvie şi mentă

Cum se face?

1. Pune toate ingredientele uscate şi amestecă-le într-un castron. Adaugă treptat apa până obţii un aluat potrivit de tare pe care frământă-l bine până devine elastic şi se desprinde singur de pe mână, apoi lasă-l să se odihnească la temperatura camerei până pregăteşti celelate ingrediente.

2. Curăţă legumele şi taie-le julien, adică feliuţe cât îţi place ţie de subţiri ori de groase, dar nici prea groase să nu se înmoaie la copt. La fel şi salamul şi şunca, taie-le felii şi pune-le în castronaşe mai mici, la îndemână, frumos aliniate, ca în armată. Nu de alta, dar disciplinarea asta a ingredientelor îţi vor reduce timpul petrecut în bucătărie, aşa că vei putea prelungi timpul de şuetă cu familia, ori prietenii.

3. Amestecă legumele cu oul şi condimentele. 

4. Întinde foaia de aluat şi dă-i formă dreptunghiulară, nu prea lată, ci mai degrabă lungă. N-ar trebui să fie mai subţire de 0,5 mm, pentru că va fi dificil de manevrat. Unge foaia cu suc de roşii pe toată suprafaţa ei, presară sare şi piper, apoi aşează ingredientele: legumele amestecate cu oul şi pune de-asupra brânza sărată rasă. 

5. Rulează aluatul cu atenţie, pe latura sa cea mai lungă şi când ai terminat, taie bucăţi de 3-4 cm grosime pe care le treci în tava pregătită de dinainte şi aşternută cu foaie de copt. Pune bucăţile cu umplutura în sus apoi, în creştetul fiecărei bucăţi presară caşcaval ras. Lasă cam 1 cm distanţă între ele pentru că se înfoaie în pene la căldură. Aaa, şi dacă vrei să aibă bundiţă aurie, bate un ou cu 2-3 linguri de lapte şi cu o pensulă de silicon pictează bundiţa pe bucăţile cuminte aşezate în tavă.

6. Lasă-le la cuptor, la 180 grade cam 20 de minute apoi du-le la masă acompaniate de un vin sec bun, ori chiar de bere, aşa mai muncitorească cum e ea. Şi contrar părerii generale, atât nobilul (vin, ce altceva?), cât şi necultivatul suc de hamei (cum altfel?) sunt buni...reci!

Poftă bună!