Ingheţată Tiramisu cu nerv de ciocolată şi pui de afine

 Poate dacă ne-am putea răcori şi sufletele cum ne răcorim trupurile cu o cupă de îngheţată, am fi inventat până acum îngheţata pentru suflet, atunci când acesta arde, ori doare în întâlnirile sale cu viaţa. Dar cum până acolo mai e, să ne răsfăţăm cu poveşti (poate ne alină) şi cu niscaiva joacă cu îngheţata, cum altcum?

 Îngheţata pe caniculă e un contrast italian de bun augur, o savoare de suflet. Povestea îngheţatei în sine, m-ar contrazice. International Diary Food Association este convinsă că îngheţata nu poate fi atribuită cuiva anume ca invenţie. Nu se ştie fix şi precis, zic ei cine anume, ori ce popor a inventat-o. Unele surse se laudă că până şi chinezii în antichitate, pe la 200 î.e.n. consumau ceva similar îngheţatei - adică orez cu lapte îngheţat, ori bine răcit, -  lucru care ar părea puţin ciudat dacă ne gândim la filozofia echilibrelor în orice domeniu al vieţii pe care chinezii au promovat-o încă de pe atunci.

Alte surse ne spun că nici persanilor, pe la 400 î.e.n. nu le era necunoscută "îngheţata", dar că o preparau preponderent din lapte îndulcit şi înmiresmat cu apă de trandafiri şi nu cu sucuri de fructe cum va face Europa multe sute de ani după aceea. Pare-se nici însuşi înţeleptul Solomon nu se putea abţine de la băuturile reci/gheţoase şi năstruşnicite cu fructe printrânsele.

Alexandru cel Mare, se zice, şi-ar fi trimis în mod constant soldaţii să-i aducă zăpadă de pe munţi şi gheaţă pe care le combina cu fructe. În Orientul Mijlociu, acestea erau îmbogăţite adeseori cu şofran.  Nero, în Imperiul Roman, era gurmandul care cerea zăpadă proaspătă de pe munţi pe care o amesteca cu sucuri de fructe şi a rezultat, se pare ceea ce azi italienii numesc ghiacciolo. Sute de ani mai târziu, Marco Polo ar fi adus în Italia, şerbetul. Singurul lucru clar despre inventarea îngheţatei este că prin secolul XVI ea deja era cunoscută în diverse forme şi concomitent mai multor ţări europene: în Anglia circula o versiune de "Cream Ice", în Franţa deserturile îngheţate au luat avânt odată cu ajungerea Caterinei de Medici la Paris ca soţie a lui Henri al II-lea. Singurul lucru cert pare să rămână acela că, într-una dintre primele cafenele, dacă nu chiar prima din Paris, deschisă acolo pe la 1660 de sicilianul Procopio, încă funcţională şi cunoscută sub numele de Le Procope (lângă biserica Saint Germain des Pres), acesta ar fi vândut prima oară îngheţata aproximativ aşa cum o cunoaştem noi azi, un mix din: lapte, unt, frişcă şi ouă.

Cum să nu te pună pe joacă în bucătărie o asemenea poveste?

Îngheţată Tiramisu cu nerv de ciocolată şi pui de afine

Timp de preparare: aprox. 45 min
Nr. de porţii: 10 până la maxim 15

Ingrediente

Pentru îngheţată:

2 gălbenuşuri despărţite de suratele lor albuşuri

75 gr de zahăr făcut praf şi pulbere în piuliţă

300 ml frişcă lichidă (poate fi şi simandicoasa frişcă vegetală)

100 ml lapte nud şi nimic mai mult

250 gr mascarpone (făcut de galantarele hypermarketurilor, că doar nu de italieni)

50 ml Marsala sau 1 linguriţă de esenţă de rom la care adăugaţi 100 ml lichior de rom (ca să-l ridicaţi la rang de cavaler)

100 gr ciocolată amaruie (min. 75% cacao)

100 gr afine, pui proaspeţi adunaţi din galantare (cum altfel pe vremea asta?)

100 gr pişcoturi Savoiardi ca braţe sigure şi alintătoare

De îmbătat pişcoturile:

1/2 cană espresso tare (fă-l italieneşte cu un espressor setat la minim 9 bari,sau mai bine cumpără o cafea bună, n-are să-ţi pară rău la cum au să-ţi cânte papilele gustative după aceea)

75 ml lichior de cafea

1 dop (să fii sigură că nu scapi măsura) de esenţă de migdale

1 dop de esenţă de portocale

Cum se face?

1. Pune gălbenuşurile, zahărul pudră, laptele, Marsala sau lichiorul, mascarponele la un loc. Porneşte mixerul sau robotul de bucătărie şi amestecă bine, bine. Dacă vrei mai multă savoare, adaugă 2 pliculeţe de zahăr vanilat Bourbon. 

2. După ce ai mestecat bine ingredientele de mai sus, adaugă frişca şi bate până compoziţia arată ca o smântâna lichidă, apoi pune totul în maşina de făcut îngheţata, adaugă ciocolata tăiată în cuburi cât de mari vrei tu şi dictează papilele tale gustative şi porneşte maşina. În aproximativ 15-30 de minute, în funcţie de calitatea maşinii de făcut îngheţată, ar treubui să fie gata.

3. Între timp, amestecă espresso-ul cu lichiorul şi eseneţele, pune-le într-un recipient cu găuri (se găsesc "stropitori" bucătăriceşti prin raioanele cu ustensile pentru bucătărit din magazinele mai cu ştaif).

4. Pune pe fiecare farfurie de desert 3-4 pişcoturi Savoiardi şi îmbată-le bine cu năstruşnicia de la punctul 3 şi lasă-le să se odihnească puţin.

5. Afinele proaspăt îmbăiate la chiuvetă se zvântă puţin de elanul înotului şi se pudrează bine cu zahăr pudră, pentru a fi nişte domnişoare la modă, parfaitement glacees. Aşează-le pe farfurie pe lângă pişcoturi.

6. Pune îngheţata pe pişcoturi şi decorează după pofta inimii.

Să-ţi fie pofta bună!

Tips: Maşina de îngheţată trebuie ţinută în congelator cu minim 24 de ore înainte, sau conform indicaţiilor producătorului. Eu am uitat-o în congelator de fiecare dată. Goală. Să se relaxeze cum îi place ei, sub bec, udă, nudă şi zăludă, la minus 15 grade, (cred!)

Fasole verde inobilată, numai bună pentru a se însoţi cu pâinea

Ştiu că de cele mai multe ori te pomeneşti prin bucătărie cu tot soiul de left overs, de resturi adicătălea. Cum ar fi şi fasolea uşor îmbătrânită pe care ne grăbim să o aruncăm înainte de-a o rupe în vreo ciorbă, ori altă găteală.

Cred că am amintiri din vremea foametei deşi n-am apucat-o că m-am născut la vreo 35 de ani după. Poate înaintaşii mei vor fi fost aspru marcaţi de dânsa, motiv pentru care mă născui eu parcimonioasă-foc. Dar adevărul e că de fiecare dată când trebuie să arunc mâncarea mă gândesc la copiii de la Pata Rât, pentru care fasolea mea la ai săi 40 (chestiune de cultură socială, cică la 40 eşti bătrână în România), - fasolea mea uşor trecută de prima tinereţe, spuneam, ar fi doar bună. Sau îmi răsar în minte, chipurile copiilor de prin Africa, ori mă gândesc la micuţii nenorociţi de prin teatrele de operaţiuni militare ale lumii, oriunde, aiurea, dar flămânzi. Şi nu simt să mai arunc ceea ce poate, cu puţină atenţie şi imaginaţie aş putea transforma, folosi. 

De astă-dată se nimeri fasolea. Deşi proaspăt adunată din grădina proprie, între două ploi, deveni fată bătrână. E şi soi mai crocant. Oricât ai fierbe-o rămâne al dente. Aşa că am trecut la reinventat ceea ce poate, altădată aş fi aruncat fără prea multe griji ori fasoane.

Fasole verde inobilată, numai bună pentru a se însoţi cu pâinea

Timp de preparare: 30 min

Ingrediente:

700 gr - 1 kg fasole verde dar totuşi fată bătrână

3 cepe potrivite, de preferinţă albe, de apă (au un gust mai blând)

2-3 căciulii de usturoi (nu căţei)

300 ml ulei

2 gălbenuşuri

2-3 linguri de smântână sau iaurt (să nu fie lichide)

1 legătură de mărar sau pătrunjel

piper, sare - după gust

Cum se face?

1.  Fasolea curăţată de aţe şi ruptă în bucăţi potrivit de mari o pui la fiert în apă cu sare. Dai un clocot cât să se înmoaie uşor. O strecori, o limpezeşti în apă rece, o laşi la scurt în sită. Apoi, o dai prin maşina de tocat carne, ori o dai prin blender şi o mărunţeşti cât doreşti de mult. O storci bine de toată apa pe care o elimină. 
2. Tai ceapa în cuburi mici şi o freci cu puţină sare;
3. Storci ceapa şi o adaugi în fasolea mărunţită;
4. Faci maioneză din două gălbenuşuri şi 300 ml de ulei, fără emoţii că s-ar putea tăia. Dacă totuşi ai emoţii de acest fel, adaugă încă de la început o linguriţă de muştar, sau câteva picături de zeamă de lămâie, dar fii conştientă că va schimba gustul final. Adaugă şi nişte smântână la maioneză. O să-ţi placă versiunea ei light, albă ca o donzellă de pension;
5. Zdrobeşte usturoiul în presă şi adaugă-l în fasole. Taie mărunt verdeaţa şi adaug-o şi pe ea. Amestecă totul bine şi potriveşte de sare şi piper.

Tip: Dacă ai lucrat corect, pasta ta de fasole verde nu va fi zemoasă ci tartinabilă. Atenţie aşadar când scurgi fasolea.

Poftă bună!